Unul dintre clienții de vehicule utilitare Club Car este Pacific Backlot Services, o companie canadiană, fondată în 1999 care operează în industria filmului. Compania operează din depozitele sale aflat în incinta Studiourilor de Film din Vancouver, iar clienții săi sunt producători de film și fotografi din toată partea de vest a Canadei. Pacific Backlot Services oferă o gamă largă de servicii de producție cinematografică precum și echipamente specializate.

Provocare

Operațiunile Pacific Backlot Services se derulează în două depozite din incinta Studiourilor de Film din Vancouver, așa că nevoia de mobilitate pentru transportul echipamentelor între depozite precum și către platourile de filmare din cadrul studiourilor era una evidentă. În același timp, compania avea nevoie de vehicule ușoare, versatile, silențioase dar și de dimensiuni reduse pentru a putea intra până în spațiile de încărcare-descărcare. Echipamentele transportate variază în dimensiuni și greutăți, așa că mașinile trebuiau să ofere un spațiu generos de transport dar și o sarcină considerabilă. Ideal era ca aceste vehicule să fie electrice deoarece costurile de operare și mentenanță sunt mai reduse decât la motoarele termice, zgomotul produs este net inferior, iar emisiile de dioxid de carbon sunt inexistente.

Odată ce compania și-a stabilit prioritățile, a ajuns la Club Car, unde specialiștii noștri au prezentat alternativele disponibile, personalizate în funcție de nevoile clientului. După ce au fost analizate toate aspectele cererii clientului, s-a ajuns la modelul Club Car 411 LSV ca variantă optimă care va îmbunătății operarea sarcinilor zilnice de transport ale clientului.

Rezultate

După intrarea modelului Club Car 411 în flota clientului, vehiculul a fost utilizat zilnic și a devenit, în scurt timp, metoda preferată de transport intern. Autonomia asigură două zile complete de operare între încărcări, iar versatilitatea în ceea ce privește materialele de transportat au fost justificările esențiale ale alegerii făcute.

Beneficiile vehiculelor LSV (Low Speed Vehicles – vehicule cu viteză redusă)

În primul rând, siguranța este un avantaj esențial. Viteza redusă, de până la 56 km/h este optimă pentru transportul unor sarcini considerabile pe distanțe scurte. Tot la capitolul siguranță intră și sticla securizată, centura de siguranță în trei puncte sau ștergătoarele de parbriz. Echipa Pacific Backlot poate utiliza mașina indiferent de condițiile meteo.

Sarcina maximă, de 454 kg este suficientă pentru transportul în siguranță a echipamentelor companiei.

Club Car susține companiile care doresc să introducă sustenabilitatea în practicile și politicile lor de transport, iar gama de vehicule utilitare pe care o propunem este una care se poate adapta cu ușurință unei game largi de nevoi ale oricărui depozit sau facilitate industrială.