Ca probabil fiecare dintre noi, am avut ocazia să vedem maşinile de golf, cel puţin la televizor într-un film american, sau mai de aproape. Noi am facut cunoştinţă pentru prima oară în anul 2015, l-am testat, iar a doua zi am comandat un astfel de vehicul electric de ocazie din Germania. Pot să vă spun că de atunci a devenit cel mai util lucru din “ograda noastră de la ţară”, scutindu-ne de deplasări greoaie la deal, cu tot felul de lucruri în mână, dintr-un loc în altul.

După câteva luni, deja aveam trei vehicule în utilizare proprie. Mai apoi, după angajamente serioase, un contract de distribuitor autorizat pentru România. Pe atunci încă nu începuse avântul maşinilor electrice, aveam sa aflu despre marca ClubCar, ca fiind parte a grupului de firme Ingersoll Rand, cu locaţia fabricii în Statele Unite ale Americii, fiind cea mai cunoscută şi apreciată marcă de vehicule cu roţi mici şi viteză de deplasare de pană la 25km/h, cu o vechime în producţie de 60 de ani. Se adresează unei largi categorii de conducători, începând cu vârste de şaisprezece ani, cu permis de conducere categoria B1, până la vârste înaintate, fiind foarte uşor de manevrat, datorită sistemelor electronice de asistare. La sediul din Timişoara se pot vedea câteva modele. Oferim service post garanţie, modificări, piese de schimb originale şi consultanţă sau intermedieri, achizitii, vehicule de la partenerii autorizaţi din Europa. La punctul nostru de lucru din judeţul Arad, oferim test drive off road chiar şi în condiţii extreme, fiind totuşi la oarecare distanţă faţă de performanţele vehiculelor de teren dedicate.